Proiect ICR – CANTEMIR 300 | Pseudojurnal de călătorie: ”Ziua 2 – Simplu și bine. Recital la Auditori Rafelbunyol, Valencia”

Publicat: 25/09/2023, 16:03
Actualizat: 25/09/2023, 16:04

Un mare pianist pe nume Emil Gilels spunea că învățarea unei piese are 4 stadii: simplu și prost, complicat și prost, complicat și bine și, firște, simplu și bine. Dar când vezi pe viu cât de simplu e atunci când lucrurile sunt bine făcute sau cât de bine e să fie totul simplu, înțelegi că asta e valabil în cam orice lucru din viață.

Am ajuns într-un cartier valencian desprins parcă din serialele filmate in Miami, cu străzi, clădiri, parcuri impecabile, parcă finisate ieri. Dar cu o generală senzație de normalitate. Nu am fost surprins, nu e prima dată când văd așa ceva, dar nu pot să nu remarc. Apoi o sală de concerte a unei „Casa de la musica” care ar face cinste oricărei filarmonici, de la noi sau de oriunde, cu tot ce ne putem imagina ca dotări. La fel, simplu, îngrijit, eficient. Vai, ce pian…! Absolut admirabil.

Apoi… publicul! Cald, generos și dornic de mai mult, ca pretutindeni. Nu am simțit o mare diferență la aceste capitole niciunde în lume. Dar: zero sonerii telefoane, zero infanți zglobii (deși au fost copii în sală, copii ai românilor rezidenți), zero fotografii sonore, zero intrări/ieșiri inopinate din sală. O tuse. Una.

”ROMANIA UNIVERSALIS a fost și este un concept prin care asta ne-am propus: să ducem muzica românească pe cât posibil mai departe, nu numai geografic (utilizarea la plural la persoana I a verbelor înseamnă, în textul acesta și în altele, dacă vor mai fi, violonista Diana Jipa și cu mine”, spune muzicianul Ștefan Doniga.

Muzicianul Ștefan Doniga și violonista Diana Jipa

”A fost o seară superbă, cu oameni minunați care aproape că respirau muzica împreună cu noi”

Mi-am promis să transmit numai gânduri pozitive și asta voi face. A fost o seară superbă, cu oameni minunați care aproape că respirau muzica împreună cu noi, cu mulți români (cred că cel puțin jumătate din sală) cu bucurie și frumusețe în suflete. Dar, cel mai important, cu acea senzație de firesc al frumosului de care se bucură. A simplității binelui.

Au fost doar două întrebări. Una dinăuntrul meu: ”Cum ar fi dacă…?”. Alta, de la public: ”De ce veniți așa de rar pe la noi?”

Nu am știut sau nu am vrut să răspund, ca să îmi țin promisiunea.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Doi turiști au fost șocați de nota de plată de 811 euro pentru 2 băuturi,...
Ilie Năstase s-a despărțit de Ioana: 'Durere mare…'. A plecat singur în Cehia, cu lacrimi...
FOTO. Alexandra Stan, imagini „interzise” pentru a susține naționala României la EURO
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant...
Un bărbat care își căuta soția dispărută de-acasă a descoperit că aceasta fusese înghițită cu...
BAC 2024 | Ce subiecte au picat la geografie, logică, filosofie, sociologie și psihologie
Secretul longevității celui mai VÂRSTNIC fotbalist din lume. Ce mănâncă Kazuyoshi Miura și ce stil...
Doi români au mâncat slănină cu ceapă pe o plajă din Dubai: "Dacă ne prind...
„Ei i-a plăcut viața, el a stat acasă ca prostu'” Bărbat din Iași, tată a...
Deciziile de recalculare a pensiilor ajung abia după 1 septembrie la unii români! Cum explică...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
ABANDONATE într-o mină! Peste 50 de mașini clasice VOLKSWAGEN au fost date uitării - VIDEO
Tabloul complet şi programul sferturilor de finală de la UEFA Euro 2024
FRUMUSEȚEA nu aduce FERICIRE. Ce se întâmplă cu oamenii care ARATĂ prea BINE?
Vladimir Putin vrea să facă PACE: Rusia este pregătită
Antonia a încins, din nou, internetul. Vedeta le-a sucit mințile fanilor
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Monica Tatoiu a povestit un moment care a marcat-o din copilărie: „Ce bătaie am luat!...
Victor Vrînceanu, dezvăluiri cutremurătoare la adresa Andreei Antonescu: ”Mă trezesc că o persoană străină stă...
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, de ce ai copiat la tema asta?
Istoria modei, modificată pentru totdeauna de invenția acelor din os de acum 40.000 de ani
×